România mea…

Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918

Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

Citind principiile enunţate la 1 Decembrie 1918 de clasa politică a acelor vremuri şi aclamate de zeci de mii de români, înţeleg, că România de atunci  seamănă cu ţara în care mi-aş dori  să trăiesc acum.  Justeţea acestor principii, izvorea din modul de viaţă al românilor. Mod de viaţă bazat pe respectul faţă de proprietate, credinţă şi muncă.

Declaraţia de la Alba Iulia, nu este doar o declaratie de unitate a naţiunii române, ci este şi o exprimare a respectului faţă de drepturile şi libertăţile persoanei umane. Aceste principii ne-au ridicat, la acea vreme, în rândul marilor naţiuni civilizate. Aceasta este România pe care mi-o doresc. Nu cea de azi. Nu cea din ultimii 50 de ani.

Fiecare principiu enunţat în Declaraţia de la Alba Iulia a fost încălcat cu intenţie în perioada comunistă. Milioane de români au luat drumul închisorilor, deportărilor şi a gulagului sovietic pentru vina de a aparţine unei confesiuni, de a deţine teren agricol sau imobile pentru locuit, de a exprima un crez sau o opinie.

Lecţia cruntă a regimului comunist ar fi trebuit să determine, după revoluţia din 1989, o reaşezare a României pe fundamentul unor principii sănătoase care să protejeze fiecare cetăţean de abuzul de putere al oricărei  guvernări. Nu era nevoie să modificăm de 2 ori Constituţia. Era suficient să adăugăm  principiile cuprinse în declaraţia de la 1 Decembrie 1918 sau să o preluăm pe cea din 1923.  Dar clasa noastră politică nu a citit, probabil,  niciodată această Declaraţie. Sau dacă a citit-o, nu îi este pe plac.

Acte normative emanate de actuala putere continuă opera regimului totalitar comunist încălcând drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei. De altfel, rareori comportamentul politicienilor din guvernele ultimilor 20 de ani  a fost în spiritul acestor principii.

„Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice.”

Puterea portocalie a atentat de foarte multe ori la firava democratie romaneasca. Apogeul l-a atins Roberta Anastase cand a furat in fata intregii natiuni. Gravitatea faptei comise de Roberta Anastase, prin fraudarea numărării voturilor din Parlament, este excepţională. Nu este un simplu furt la drumul mare. Este un atentat cât se poate de explicit asupra democraţiei. Dar nu putem uita şi felul în care Ion Iliescu a tratat jocul democratic după confiscarea revoluţiei din 1989.. Cu mineriade, diversiuni şi ingerinţe în actul de justiţie. Mulţi dintre politicienii actualei puteri i-au fost ucenici.

„Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.”

Din 1990 cultul greco catolic, căruia îi aparţin majoritatea corifeilor de la 1 Decembrie 1918, duce o luptă necontenită pentru recuperarea bisericilor confiscate de regimul comunist. În regimul Iliescu nu s-a putut nici măcar dialoga pe această temă. Iar regimul Constantinescu a făcut prea puţin în acest sens şi a tratat superficial această chestiune. La presiuni externe guvernul Năstase a deschis parţial calea repunerii în drepturi a bisericii lui  Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida Voevod, Ioan Suciu şi Ştefan Cicio Pop. In 2009, PDL a incercat sa repuna pe tapet un proiect de lege, iniţiat de deputaţii PD Daniel Buda, Ioan Oltean şi Augustin Zegrean în anul 2007,    privitor la regimul juridic al bunurilor imobiliare, aparţinând cultelor religioase ortodox şi greco-catolic din România.   Proiectul de lege 368/2007 instaura un asa zis  principiu al ” realitatii confesionale din teren” prin care cultul majoritar prelua toate bunurile cultului minoritar. Evident aceasta initiativa a starnit proteste la nivel european si a aruncat o pata rusinoasa asupra României.

3.”Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.”

Aici avem multe exemple din urbea noastră, condusă de personaje cu profund comportament antidemocratic. Niciun politician, după 1990,  nu si-a permis sa interzica arădenilor sa manifesteze pe platoul unde si-au castigat libertatea in 1989. Mişcarea Arădeană şi numeroase organizaţii civice au luptat în stradă şi în instanţele de judecată pentru a reda arădenilor dreptul de a protesta. Şi toate acestea în anul 2010. Dispoziţia 2475/2008 a fost anulată de Tribunalul Arad. Dar lupta nu s-a incheiat. Administratia PDL va ataca decizia Tribunalului Arad sfidând astfel legea, constitutia, arădenii si dreptul la libera exprimare. Libertatea presei şi de exprimare a fost ştirbită de de aproape toate regimurile politice de la Bucureşti. Lupta pentru controlul butonului roşu la televiziunea publică este deschisă de 20 de ani.

4. „În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui.Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.”

Cu eforturi uriaşe s-a reuşit emiterea unor legi de repunere în posesie a ţăranilor şi a moştenitorilor de drept. După 10 ani de la revoluţie, Vasile Lupu a reuşit să smulgă consimţământul PD pentru susţinerea Legii 1/2000. Repunerea, efectivă, în posesie şi conscrierea proprietăţilor, se desfăşoară şi acum cu dificultate, aceasta deoarece regimul Iliescu a deschis cutia Pandorei,printr-o lege proastă emisă în 1990. A împropritetărit persoane care nu aveau drept de moştenire, dând naştere unei pături de îmbogăţiţi, fără temei, la sate. În consecinţă, a început un şir de mii de procese şi azi, cu greu, mai putem vorbi de nivelare socială în mediul rural. Agricultura a fost acaparată de latifundiari nascuti din umbra agriculturii de colhoz. Acestia, au distrus reforma in agricultura si au falimentat comunitati intregi. Gospodăria ţărănească nu mai exista iar micul producator este sufocat de cei care si-au insusit prin diverse metode suprafete mari de pamant. Afacerea mica si mijlocie din agricultura nu poate concura cu mafia satelor care controleaza totul, inclusiv exercitarea dreptului de  vot.

Cam aşa arată România  anului 2010 privată de aplicarea şi respectarea Declaraţiei de la 1 Decembrie 1918.

Nu ne dă multe motive să fim mândri, dar ne dă multe motive să o salvăm. Închei, printr-un citat al lui Emil Cioran, sugerat de un bun camarad al meu:

„România trebuie iubită, mai ales atunci când îi e greu. De mult României nu i-a fost mai greu decât acum. Cei care iubesc România ar trebui să se încumete să găsească soluţia şi s-o poarte spre izbăvire.”

La mulţi ani !